spiritul lui haret

rar mi-a fost dat să văd o asemenea „ghiduşie” pe post de furtună stinsă cu scuipaţi. doamna andronescu, cea recomandată de telectualu-n devenire vanghelie, s-a trezit cu aparatul de partid în cap pentru că şi-a permis să refuze o simplă ilegalitate pe motiv că a fost prezentă acu 6 ani la taiatul moţului unui stabiliment ce a crescut ca un cozonac cu prea multă drojdie. de aici s-au pornit o seamă de vociferări cu insinuări şi atenţionări. cepexul psd-ului, dar nu numai, şi-a luat abramburica la cotonogeală că-i lasă pe unii fără cartoane, iar pe alţii fără şpagă. nici nu mă mai mir că figuri de oameni drepţi şi virtuoşi fac parte din corpul profesoral, iar posturile media se întrec în a prezenta lucrurile ca un soi de apocalipsă. bomboana pe colivă a fost intervenţia electorală a preşedintelui, care sastisit de lipsurile gramaticale ale celebrei sale fiice, s-a grăbit să dea cu muci-n fasolea educaţiei.astea pe lîngă tupeul de maidanez al unora ce au pus numele lui spiru haret pe o gogoaşă fără legătură cu spiritul lui.

nu ne ajunge că prăsim cum necum o liotă de studenţi ce visează doar salarii grase, dar eludăm evidenţa într-un mod ce ne apropie de mistificările comuniste de mai ieri. actualmente universităţile de stat şi particulare gem de studenţi, iar nivelul mediu de calificare e submediocru. în douăzeci de ani nu am fost în stare de prea mulţi paşi înainte în învăţămînt. la fiece mandat miniştrii au ţinut să-şi „aducă aportul”, iar cuvîntările au rămas atîrnate în cuiul lui pepelea pentru alte alegeri. nu ar fi ceva nou pentru că românia a cîştigat rînd pe rînd pariul cu agricultura, ăla cu turismul şi cam tot ce a fost de îngropat. stadiul în care suntem azi în mai toate domeniile e unul de entuziasm general asortat cu premii de excepţie, care ne alină mîndria, iar viaţa de zi cu zi ne trece înjurînd guvernul, primăria şi pe americani.

normele de tip număr de studenţi pe cap de profesor sau ideea de a dubla un profesor universitar de calitatea de cercetător sunt aici lucruri stranii, iar contractele ce ar trebui să aducă bani grei şi faimă universităţilor sunt întîmplări. există peste toate indivizi găsibili la ‘jde cursuri precum găşti de clone. am scris despre o doamnă care prăznuia 17 cursuri la u universitate din provincie şi era şi ditamai directoartea unui institut. cine stă să numere? acum nu o să-l plîng de milă pe unul ca adrian păunescu cu care a găsit de cuvinţă fantasmagoria tv să-mi împută atmosfera, pentru că nu a mai fost votat senator în exil la hunedoara. după capul meu, el nu are ce căuta într-o universitate de niciun fel, nici la jurnalism nici la altele. în aceaşi situaţie sunt şi alţii.

există încă şpagă pentru traversarea materiei cu note mulţumitoare. există o lipsă de dotări materiale şi umane demnă de un învăţămîn la distanţă de ani lumină de adevăr. în loc să luăm taurul de coarne şi să vedem că în afara unor excepţii ne paşte falimentul educaţiei, găsim cu cale că e mai bine să închidem ochii ca să nu piardă unii un carton fără susţinere. faptul că s-a găsit o modalitate de a recupera pe cei care au chiar învăţat, nu „deranjează” pe nimeni, bătaia peştelui rămîn hoardele de cartonei şi gaşca de pseudo-profesori. cum suntem în permanenţă în alectorale, de nici nu mai ştii cînd te duci la piaţă sau la vot, orice bucăţică de vot devine importantă pentru orice partid.

avem a doua clădire din lume şi a doua universitate, amîndouă cu acelaşi efect. ca să le dărîmi costă, dar că există ne va costa infinit mai mult.

• jurnalism