sarbatorile noastre au trecut ale tale incep…
urarile nu au venit
uitarea s-a instalat
sau poate vrei cavod de batrinete
sau de politete…
dar important e tradafirul…
ploua urât la Haifa/nu poți ieși din casă/umezeala te desfigurează/precum un om dezarticulat/culoarea roz nu mai există/doar cenușiul umilinței/răstălmăcesc natura/doar verdele va veni cel puțin un timp/ e nevoie de verde/de curcubeu/de zâmbet/nimic despre ură
bianca
M-am întrebat adesea cum reuşeşte un poet să sintetizeze în câteva rânduri o atmosferă evocatoare, o stare de spirit, o confesiune, o idee politică, o ideologie chiar. De curând am fost întrebată de un poet, cum am răbdare să scriu romane de 450 de pagini? Oare un autor se îndreaptă spre poezie datorită capacităţii sale de sintetizare? Iar atunci când aceasta devine prea strâmtă, îl ghidează pe poet înspre proză?
E firesc ca de la o anumită vârstă, un slujitor devotat al condeiului să simtă nevoia abordării memorialisticii pentru a-şi înregistra experienţe proprii, acţiuni trăite, întâmplări la care a fost martor al timpului său, precum şi experienţele altora, cu a căror viaţă a avut tangenţe.
În recenta sa carte, Bianca Marcovici, poetă par excellence şi care declară, citez „referitor la poezie cred că pot dovedi că am sânge albastru”, îşi scrie memoriile, îmbinând plăcerea de a povesti cu nevoia de a-şi aminti faptele relatate, arta cu documentul, trecutul cu prezentul, nerespectând cronologia, literatura cu istoria şi sugerându-ne în acelaşi timp filozofia sa de viaţă. Volumul său excelează şi prin tehnica portretului şi a personajului literar, vezi capitolele consacrate mătuşilor Rica şi Rozica sau restului familiei apropiate.
Pe tot parcursul scriiturii sale, Bianca Marcovici îşi păstrează vâna poetică şi ochiul de observator înnăscut, revelând o proză imagistic-lirică şi cochetând cu reportajul literar, păstrându-şi bivalenţa de evreică din România şi de israeliană, îndrăgostită de cernoziomul negru ca şi de pământul roşu, deşertic, bivalenţa sufletului de poetă-prozatoare, creatoare de imagini cinematografice inedite şi cutremurător de adevărate. În acest sens este grăitoare imaginea obsedantă a ascensorului, din unghiul claustrofobiei personale, dar şi a israelienilor închişi într-o ţărişoară „astfel aşezată pe malul Mediteranei încât din fiecare punct situat în interiorul ei poţi ajunge într-o jumătate de oră fie la mare, fie într-un prizonierat arab”- citat preluat de autoare din Efraim Kishon. Ascensorul suspendat undeva, sau coborând în cădere liberă, devine un simbol al unei stări de spirit a omului şi a artistului trăitor în condiţiile vitrege ale muncii, războiului, a unei mentalităţii total diferite de cea românească.
Proza Biancăi Marcovici trece cu discreţie la persoana a treia, atunci când e vorba de succesele autoarei din tinereţe şi până în prezent, şi revine la persoana întâia, cu durere dozată, pentru tristele amintiri rămase neîncapsulate din copilărie. Dar cu umor şi autoironie: „Ai sufletul cald până la punctul de fierbere. Să-ţi stingi sufletul singur e o problemă. Îţi faci autocritica şi o iei de la capăt. De Yom Kipur îţi ceri iertare. Scuzele sunt primite întotdeauna aici şi pretutindeni, ca şi cele ale lui Barak sau Bill Clinton. Îţi ceri scuze si gata. Poţi s-o iei de la capăt. Apoi, la anu’ îţi ceri din nou iertare. Poţi chiar şi să furi. Important e să-ţi ceri iertare”.
Există o tendinţă a autorilor consacraţi, remarcabilă pentru posteritate, de a se dezgoli, de a se arăta cititorului direct, de a-i spune adevăruri despre sine, pentru a comunica direct, şocant, palpitant. Aflăm astfel că Bianca e inginer constructor, că şi-a publicat prima plachetă de versuri în 1985 în urma unui concurs, că a scris circa 28 de volume, că a studiat vioara, că a fost în turneu cu orchestra Comunităţii din Iaşi în Europa şi America şi că trăieşte în Israel de numai 23 de ani.
Cititorul atent poate desprinde adevărate lecţii de viaţă din experienţa autoarei, pronunţate fie ca sentinţă, fie ca morală desprinsă dintr-o povestire în cadru: „La pensie îţi găseşti vocaţii noi- te apuci de scris” „dacă eşti bun, imediat te apucă unul de haine şi te trage în jos”, „ vârsta critică e orice vârstă la care lucrurile nu mai merg”, „fără scene obscene, nimic nu e vandabil”. „fiecare are steaua lui mai mică sau mai mare. Şi criminalii mor şi au steaua lor căzătoare” „Catastrofele noastre au fost fără lavă… provocate de oameni. Oare erau oameni?”.
Bianca se dezvăluie ca o persoană independentă, pe poziţii ferme, cu iubiri constante, care a ştiut să refuze, iar „poemul minciunii încă nu l-a scris”… În Israel, ea a reînceput să creadă în oameni şi în ea însăşi. Creatoarea rămâne, spre cinstea ei, la nivelul îndoielilor şi al modestiei. „Devenisem pesimistă în ultima vreme”, scrie ea, „gândind că tot ce am scris va ajunge undeva între gunoi şi biblioteci”, când deodată a constatat că o nepoată i-a citit poeziile şi i-a spus exact care i-au plăcut mai mult fără să se uite la cuprins!
Descoperim în „rebela din Haifa” o persoană sensibilă şi emotivă, care „a încercat mereu să se ataşeze de oameni, dar rezultatul nu a fost cel scontat sau aparent dorit”. „E timpul să mă judec mai puţin” concluzionează ea „ să iau lucrurile aşa cum sunt, să nu mă simt mereu trădată de un amic sau altul, sau de împrejurările vieţii care te pune mereu cu botul pe labe”.
„Rebela din Haifa” e o carte care îţi menţine treaz interesul şi în care te recunoşti cu regrete, nostalgii, amintiri, atât ca evreu din fosta Românie comunistă, cât şi ca israelian pe deoparte liber şi mândru, pe de alta, zguduit de frământările realităţilor prezentului.
🙂
03/11/2014
MAZAL-tov! ad meea ve esrim si ceva
E VREMEA SA RESPECTI O PENSIONARA CU 7 NEPOTI
SA-I SCRII SCRISORI aspre, CALCUL INFINITEZIMAL IN POEZIE
SI DESPRE GARGARA DE LA ALEGERI
EU AM ALES PE TROTUAR
ERAU MULTE PIETRNICELE SI VISURI
CALCATE IN PICIOARE
DOAR BORDURA MARGINEA TOTUL
LA CE BUN SA FIE TOTUL MARGINIT
SI STATISTIC.la ce bun e sa fii impartial ca tot omu
sa votam absentza
BI
shana tova levana ve gmar hatima tova 🙂
dupa 50 de zile de razboi in care ai ramas inflexibilul poet
jumatate de zeu,
iti amintesc ca cealalta jumatate e pe undeva
la noi…
shana tova
*
eu sunt coada Cometei
unii aşteaptă să întunec luna
alţii ne mai dau un semn
de catastrofe
vor toţi să ne punem cenuşă în cap
ne deconectează de la reţelele mai puţin electrice
fără un avertisment
fără să le pese decât de şpagata lor pe două continente
coada Cometei mele e curbura spaţiului
prinde-mă
e ultima noastră şansă
bianca
marcovici
vine vremea…
nu mai scriu ceva s-a epuizat…odata ai fost determinantul poeziei un fel de matrice bizara, o ridicare la putere poate un radica un ochi
bi
pesach sameach!
–––
actualizarea programelor de computer
veştile monopolizează presa, virtualul
manipulează, trebuie
să citeşti printre rânduri,
să descifrezi viaţa celebrităţilor
părtaşe la dispute inutile,
parcă am trăi o veşnicie
în clubul victoriilor mici,
şi am avea timp să luăm cu noi dincolo:
cărţile, fotografiile vechi, decoraţiile
dăruite nepoţilor,
inchiziţia simţurilor, curcubeul născut din noi,
climatizarea bonomă a barcarolei.
Sfârşit de an început de An nou
Pacea capătă curbura spaţiului
Pe luna craterele se adâncesc.
BIANCA MARCOVICI
hag sameah, bianca 🙂
HAG PURIM SAMEACH SI PACE IN ZONA!
lev
si tie numai bine in 2014
eu mai am putin pina la pensie, sfirsitul lui iunie,
si tai zilele ca la inchisoare…
bi
la mulți ani, bianca 🙂
Iar imbatrinim cu un an…
iar numaram cuvintele
care ne-au ramas
iar bilantzul parca spune ceva
dar…
mersi, bianca 🙂
La multi ani!
bianca
גמר חתימה טובה ושנה טובה 5774
ביאנקה
inca o saptamina si delu iese la pensie
cica va incepe o noua viatza
poate si eu continund sa lucrez
silabele mele au ajus la tine vopsite in rosu
daca vopsim cuvintele arata mai bine
nimic nu se incheie totul se termina brusc
dependent de un cartis magnetic
care nu mai functioneaza de miine…pentru el
cineva iti sterge viatza locul
pozele
ramine un loc unde imediat vine altcineva
cu nepasarea omul tinar
cu chef de lucru
levana
nu, din pacate.
Poezia se autodistruge
ea opreşte inima.
este un fel de sfidare a minţii,
sa te recunoşti, deopotrivă.
reconstitui sublimul
nobleţea, apa, implozia,
pământul, foamea în sine,
foamea de a cunoaşte, puritatea,
coloană vertebrală a poemului,
Trişez în poem, e dreptul meu
de a improviza stolul de păsări,
Bach sau Rachmaninov, Brahms,
Paganini sau totul… dragostea,
lumina nichitiană,
dezastrul din noi şi, mai ales
cel de lângă noi,.
secunda filmată
e un truc firav, vulnerabil
dar îmi aparţine.
E mormântul care mi-l construiesc
cu mâna mea, din liane şi fir
de lumină, din mesteceni
străjuindu-mă pasiv.
Nu cred în moarte ci,
mai curând
în dispariţia fizică,
în viaţă fiind şi totuşi…
partida de şah
remiză
bianca marcovici
”’
a ajus cartea mea?
vad ca vorbesc singura cu mine
ma distreaza sa-mi vad semenle trecute
intotdeauna uit ce am scris ieri sau alaltaieri
daca eram bosumflata sau binedispusa
pe la noi trece repede timpul
am fost pina in nordul italiei
au fost 36 de grade Celsius
deci m-am bucurat ca m-am intors in Israelul meu
parca-i mai suportabi
am-din nou-o carticica mica
n-am adresa ta
n-am notat-o
sau poate esti cu cortul
in valea luminii?
levana
bianca
ai ramas in urma eu ti-am luat-o inainte
am trecut de jumatate de viatza de solstitiu
si tu nu ai observat
te privesti in oglinda
te scobesti in dinti
iti faci plinul , gargara…
si dormi pe burta
vezi uneori lacul la garda m-a stapinit
iar alterori kineretul
si in cele din urma mormintul lui tata din pacurar
vezi nu-ti trebuie decit un buton sa te simti sef
dar eu prefer sa-l predau nepotilor
pina nu ies scintei din cer
mersi
paste fericit!
hag pesach sameah!
a col beseder
safta +7 nehadim
13
căutându-ne pulsul
busola ne direcţionează
vărsăm blidul speranţei
chipurile nu e drum de întoarcere
trioletul se desface pe portativ
răsul penibil al Morţii nu-mi mai dă fiori,
singurul lucru care mă mai atrage
e plimbarea de dimineaţă pe faleză
unde privesc pantofii uitaţi pe plajă…
sinucigaşii apar mai târziu cu numele afişat
la ştirile din presa ebraică-
fac legătura cu papucii uitaţi pe plajă…
erau şi nişte ciorapi albi care atârnau molatic,
în pantofi…nici un nume.
in noul an urmele se vor sterge
bianca
zapada caldă îmi acoperă pleoapele
şi fruntea
doar saniuţa din închipuire
şi dealul mătăsos
coborând la vale
coborând la vale
când am avut doar „7 ani de-acasă”!
alunecând în timp
mai caut prietenii de demult
mereu mereu
şi nu-s
şi nu-s,
troienele-mi închid văzul
din ochiul cuvântului
dar, de Hanuca se vor aprinde
luminile, în fiecare zi una…
pentru noi toţi.
doar pudra de pe prăjituri
ne va aminti de zapadă
cald cald fierbinte
val de caldura insuportabil
si la voi a fost la fel
am prins 36 de grade C. pe aeroportul din Bucuresti
la Viena a plouat o zi, doar o zi
cind am dansat vals pe malul Dunarii
am trecut in cealalta jumatate… fara puncte fara virgule
uite asa ca o lebada grasa
nu stiu de ce m-am zbatut atat
levana
la multi ani 🙂
uite acum ma scol devreme fara putere
parca nu ma asteapta nimeni nicaieri
acum la jumatate de viatza
ad meea ve esrim
plec sa ma intorc
se apropie iunie zodia de rac
când lucurile se vor aşeza altfel
din românia sunt deja pensionară
am fost acolo dosarul s-a aprobat
am trecut peste casele tale moi
cu un regret în suflet
voi repeta acest gest
privind prin hublou în curând
uite a mai trecut un timp delimitat de astre
fara secole, calendare, vice-versa literelor in ebraica
lucrurile s-au aranjat sunt pensionara u.s. si ca inginera, ceva marunti pentru nepoti si mai am 7 ani pina o sa-mi treaca serviciu de inginera
dar nu ajung
daca as avea putina putere
dar totul s-a risipit bunovaintza a luat sfirsit
hag pesach sameach, paste fericit alaturi de prieteni si poezie
levana
shana tova
UN AN NOU BUN, 5772, SANA TOVA!
Dupa ce am cutreierat in lung si-n lat vreo 2 luni, m-am indragostit definitiv de Israel. Din pacate, n-am nicio „scama” de evreica-n sange, deci nu pot sa-l revad decat ca turista.Imi doresc asta…
a ajuns
si voua cele bune
hag sameah
…superba tzara!!!! am stat 3 si ceva acolo…o mare parte din mine a ramas pe acele pamanturi ptr totdeauna…daca nu ar fi fost unele „bariere” as fi ramas din toata inima:)….oare ce mai face fata pe care o iubeam pe ascuns,Orit din Hertzlia???…de cate ori vad si aud ceva de Israel ma cuprinde melacolia…
sarbatorile noastre au trecut ale tale incep…
urarile nu au venit
uitarea s-a instalat
sau poate vrei cavod de batrinete
sau de politete…
dar important e tradafirul…
ploua urât la Haifa/nu poți ieși din casă/umezeala te desfigurează/precum un om dezarticulat/culoarea roz nu mai există/doar cenușiul umilinței/răstălmăcesc natura/doar verdele va veni cel puțin un timp/ e nevoie de verde/de curcubeu/de zâmbet/nimic despre ură
bianca
http://eve-cp.evenimentul.ro/stiri/cultura/katiusele-si-laptopul-sufletului–189577.html
Am prins zapada la Iasi…In sfirsit dupa 23 de ani!
Cele bune,
levana
shana tova 🙂
shana tova!
Hanucah SAMEACH!
____________
Magdalena Brătescu-Impresii de lectură
Proza Biancăi Marcovici, „Rebela din Haifa”
EDITURA A.G. ISRAEL, NOEMBRIE, 2014
M-am întrebat adesea cum reuşeşte un poet să sintetizeze în câteva rânduri o atmosferă evocatoare, o stare de spirit, o confesiune, o idee politică, o ideologie chiar. De curând am fost întrebată de un poet, cum am răbdare să scriu romane de 450 de pagini? Oare un autor se îndreaptă spre poezie datorită capacităţii sale de sintetizare? Iar atunci când aceasta devine prea strâmtă, îl ghidează pe poet înspre proză?
E firesc ca de la o anumită vârstă, un slujitor devotat al condeiului să simtă nevoia abordării memorialisticii pentru a-şi înregistra experienţe proprii, acţiuni trăite, întâmplări la care a fost martor al timpului său, precum şi experienţele altora, cu a căror viaţă a avut tangenţe.
În recenta sa carte, Bianca Marcovici, poetă par excellence şi care declară, citez „referitor la poezie cred că pot dovedi că am sânge albastru”, îşi scrie memoriile, îmbinând plăcerea de a povesti cu nevoia de a-şi aminti faptele relatate, arta cu documentul, trecutul cu prezentul, nerespectând cronologia, literatura cu istoria şi sugerându-ne în acelaşi timp filozofia sa de viaţă. Volumul său excelează şi prin tehnica portretului şi a personajului literar, vezi capitolele consacrate mătuşilor Rica şi Rozica sau restului familiei apropiate.
Pe tot parcursul scriiturii sale, Bianca Marcovici îşi păstrează vâna poetică şi ochiul de observator înnăscut, revelând o proză imagistic-lirică şi cochetând cu reportajul literar, păstrându-şi bivalenţa de evreică din România şi de israeliană, îndrăgostită de cernoziomul negru ca şi de pământul roşu, deşertic, bivalenţa sufletului de poetă-prozatoare, creatoare de imagini cinematografice inedite şi cutremurător de adevărate. În acest sens este grăitoare imaginea obsedantă a ascensorului, din unghiul claustrofobiei personale, dar şi a israelienilor închişi într-o ţărişoară „astfel aşezată pe malul Mediteranei încât din fiecare punct situat în interiorul ei poţi ajunge într-o jumătate de oră fie la mare, fie într-un prizonierat arab”- citat preluat de autoare din Efraim Kishon. Ascensorul suspendat undeva, sau coborând în cădere liberă, devine un simbol al unei stări de spirit a omului şi a artistului trăitor în condiţiile vitrege ale muncii, războiului, a unei mentalităţii total diferite de cea românească.
Proza Biancăi Marcovici trece cu discreţie la persoana a treia, atunci când e vorba de succesele autoarei din tinereţe şi până în prezent, şi revine la persoana întâia, cu durere dozată, pentru tristele amintiri rămase neîncapsulate din copilărie. Dar cu umor şi autoironie: „Ai sufletul cald până la punctul de fierbere. Să-ţi stingi sufletul singur e o problemă. Îţi faci autocritica şi o iei de la capăt. De Yom Kipur îţi ceri iertare. Scuzele sunt primite întotdeauna aici şi pretutindeni, ca şi cele ale lui Barak sau Bill Clinton. Îţi ceri scuze si gata. Poţi s-o iei de la capăt. Apoi, la anu’ îţi ceri din nou iertare. Poţi chiar şi să furi. Important e să-ţi ceri iertare”.
Există o tendinţă a autorilor consacraţi, remarcabilă pentru posteritate, de a se dezgoli, de a se arăta cititorului direct, de a-i spune adevăruri despre sine, pentru a comunica direct, şocant, palpitant. Aflăm astfel că Bianca e inginer constructor, că şi-a publicat prima plachetă de versuri în 1985 în urma unui concurs, că a scris circa 28 de volume, că a studiat vioara, că a fost în turneu cu orchestra Comunităţii din Iaşi în Europa şi America şi că trăieşte în Israel de numai 23 de ani.
Cititorul atent poate desprinde adevărate lecţii de viaţă din experienţa autoarei, pronunţate fie ca sentinţă, fie ca morală desprinsă dintr-o povestire în cadru: „La pensie îţi găseşti vocaţii noi- te apuci de scris” „dacă eşti bun, imediat te apucă unul de haine şi te trage în jos”, „ vârsta critică e orice vârstă la care lucrurile nu mai merg”, „fără scene obscene, nimic nu e vandabil”. „fiecare are steaua lui mai mică sau mai mare. Şi criminalii mor şi au steaua lor căzătoare” „Catastrofele noastre au fost fără lavă… provocate de oameni. Oare erau oameni?”.
Bianca se dezvăluie ca o persoană independentă, pe poziţii ferme, cu iubiri constante, care a ştiut să refuze, iar „poemul minciunii încă nu l-a scris”… În Israel, ea a reînceput să creadă în oameni şi în ea însăşi. Creatoarea rămâne, spre cinstea ei, la nivelul îndoielilor şi al modestiei. „Devenisem pesimistă în ultima vreme”, scrie ea, „gândind că tot ce am scris va ajunge undeva între gunoi şi biblioteci”, când deodată a constatat că o nepoată i-a citit poeziile şi i-a spus exact care i-au plăcut mai mult fără să se uite la cuprins!
Descoperim în „rebela din Haifa” o persoană sensibilă şi emotivă, care „a încercat mereu să se ataşeze de oameni, dar rezultatul nu a fost cel scontat sau aparent dorit”. „E timpul să mă judec mai puţin” concluzionează ea „ să iau lucrurile aşa cum sunt, să nu mă simt mereu trădată de un amic sau altul, sau de împrejurările vieţii care te pune mereu cu botul pe labe”.
„Rebela din Haifa” e o carte care îţi menţine treaz interesul şi în care te recunoşti cu regrete, nostalgii, amintiri, atât ca evreu din fosta Românie comunistă, cât şi ca israelian pe deoparte liber şi mândru, pe de alta, zguduit de frământările realităţilor prezentului.
🙂
03/11/2014
MAZAL-tov! ad meea ve esrim si ceva
E VREMEA SA RESPECTI O PENSIONARA CU 7 NEPOTI
SA-I SCRII SCRISORI aspre, CALCUL INFINITEZIMAL IN POEZIE
SI DESPRE GARGARA DE LA ALEGERI
EU AM ALES PE TROTUAR
ERAU MULTE PIETRNICELE SI VISURI
CALCATE IN PICIOARE
DOAR BORDURA MARGINEA TOTUL
LA CE BUN SA FIE TOTUL MARGINIT
SI STATISTIC.la ce bun e sa fii impartial ca tot omu
sa votam absentza
BI
shana tova levana ve gmar hatima tova 🙂
dupa 50 de zile de razboi in care ai ramas inflexibilul poet
jumatate de zeu,
iti amintesc ca cealalta jumatate e pe undeva
la noi…
shana tova
*
eu sunt coada Cometei
unii aşteaptă să întunec luna
alţii ne mai dau un semn
de catastrofe
vor toţi să ne punem cenuşă în cap
ne deconectează de la reţelele mai puţin electrice
fără un avertisment
fără să le pese decât de şpagata lor pe două continente
coada Cometei mele e curbura spaţiului
prinde-mă
e ultima noastră şansă
bianca
marcovici
vine vremea…
nu mai scriu ceva s-a epuizat…odata ai fost determinantul poeziei un fel de matrice bizara, o ridicare la putere poate un radica un ochi
bi
pesach sameach!
–––
actualizarea programelor de computer
veştile monopolizează presa, virtualul
manipulează, trebuie
să citeşti printre rânduri,
să descifrezi viaţa celebrităţilor
părtaşe la dispute inutile,
parcă am trăi o veşnicie
în clubul victoriilor mici,
şi am avea timp să luăm cu noi dincolo:
cărţile, fotografiile vechi, decoraţiile
dăruite nepoţilor,
inchiziţia simţurilor, curcubeul născut din noi,
climatizarea bonomă a barcarolei.
Sfârşit de an început de An nou
Pacea capătă curbura spaţiului
Pe luna craterele se adâncesc.
BIANCA MARCOVICI
hag sameah, bianca 🙂
HAG PURIM SAMEACH SI PACE IN ZONA!
lev
si tie numai bine in 2014
eu mai am putin pina la pensie, sfirsitul lui iunie,
si tai zilele ca la inchisoare…
bi
la mulți ani, bianca 🙂
Iar imbatrinim cu un an…
iar numaram cuvintele
care ne-au ramas
iar bilantzul parca spune ceva
dar…
mersi, bianca 🙂
La multi ani!
bianca
גמר חתימה טובה ושנה טובה 5774
ביאנקה
inca o saptamina si delu iese la pensie
cica va incepe o noua viatza
poate si eu continund sa lucrez
silabele mele au ajus la tine vopsite in rosu
daca vopsim cuvintele arata mai bine
nimic nu se incheie totul se termina brusc
dependent de un cartis magnetic
care nu mai functioneaza de miine…pentru el
cineva iti sterge viatza locul
pozele
ramine un loc unde imediat vine altcineva
cu nepasarea omul tinar
cu chef de lucru
levana
nu, din pacate.
Poezia se autodistruge
ea opreşte inima.
este un fel de sfidare a minţii,
sa te recunoşti, deopotrivă.
reconstitui sublimul
nobleţea, apa, implozia,
pământul, foamea în sine,
foamea de a cunoaşte, puritatea,
coloană vertebrală a poemului,
Trişez în poem, e dreptul meu
de a improviza stolul de păsări,
Bach sau Rachmaninov, Brahms,
Paganini sau totul… dragostea,
lumina nichitiană,
dezastrul din noi şi, mai ales
cel de lângă noi,.
secunda filmată
e un truc firav, vulnerabil
dar îmi aparţine.
E mormântul care mi-l construiesc
cu mâna mea, din liane şi fir
de lumină, din mesteceni
străjuindu-mă pasiv.
Nu cred în moarte ci,
mai curând
în dispariţia fizică,
în viaţă fiind şi totuşi…
partida de şah
remiză
bianca marcovici
”’
a ajus cartea mea?
vad ca vorbesc singura cu mine
ma distreaza sa-mi vad semenle trecute
intotdeauna uit ce am scris ieri sau alaltaieri
daca eram bosumflata sau binedispusa
pe la noi trece repede timpul
am fost pina in nordul italiei
au fost 36 de grade Celsius
deci m-am bucurat ca m-am intors in Israelul meu
parca-i mai suportabi
am-din nou-o carticica mica
n-am adresa ta
n-am notat-o
sau poate esti cu cortul
in valea luminii?
levana
bianca
ai ramas in urma eu ti-am luat-o inainte
am trecut de jumatate de viatza de solstitiu
si tu nu ai observat
te privesti in oglinda
te scobesti in dinti
iti faci plinul , gargara…
si dormi pe burta
vezi uneori lacul la garda m-a stapinit
iar alterori kineretul
si in cele din urma mormintul lui tata din pacurar
vezi nu-ti trebuie decit un buton sa te simti sef
dar eu prefer sa-l predau nepotilor
pina nu ies scintei din cer
mersi
paste fericit!
hag pesach sameah!
a col beseder
safta +7 nehadim
13
căutându-ne pulsul
busola ne direcţionează
vărsăm blidul speranţei
chipurile nu e drum de întoarcere
trioletul se desface pe portativ
răsul penibil al Morţii nu-mi mai dă fiori,
singurul lucru care mă mai atrage
e plimbarea de dimineaţă pe faleză
unde privesc pantofii uitaţi pe plajă…
sinucigaşii apar mai târziu cu numele afişat
la ştirile din presa ebraică-
fac legătura cu papucii uitaţi pe plajă…
erau şi nişte ciorapi albi care atârnau molatic,
în pantofi…nici un nume.
in noul an urmele se vor sterge
bianca
un concentrat poetic, ultima dragoste…
http://en.calameo.com/read/001073787e3d8bdf6c552
lev
zapada caldă îmi acoperă pleoapele
şi fruntea
doar saniuţa din închipuire
şi dealul mătăsos
coborând la vale
coborând la vale
când am avut doar „7 ani de-acasă”!
alunecând în timp
mai caut prietenii de demult
mereu mereu
şi nu-s
şi nu-s,
troienele-mi închid văzul
din ochiul cuvântului
dar, de Hanuca se vor aprinde
luminile, în fiecare zi una…
pentru noi toţi.
doar pudra de pe prăjituri
ne va aminti de zapadă
Hanuca Sameach!
sarbatoarea incepe pe 8 …
lev
e bine
sper si cred ca familia ta e bine
lev
mersi
n-ai cum
atâtea femei
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de bianca marcovici [Levana ]
2006-04-28 | |
n-ai cum să iubeşti atâtea femei şi să a le uiţi apoi
înlocuindu-le fără să vrei
n-ai cum să te recunoşti decât în faţa ei
ea care nu e sau ba e…… ultima
rupându-ţi fiinţa în mii de bucăţi
citind chiromanţia tălpii
n-ajută decât să te bei…
august, 2003
bianca marcovici
p..s.
LA MULTI ANI!
LEV
shana tova bianca
http://www.aol.ro/2005/aprilie/galeria/galeriabm01.htm
se apropie anul nou
sana tova!
lev
Dă clic pentru a accesa cronica-veche-nr-7-8-18-19s.pdf
Dan,
Esti pomenit la pag.20. in contextul aniversarii mele!
Medalionul nu eu l-am facut!
http://wxwx.wordpress.com
cald cald fierbinte
val de caldura insuportabil
si la voi a fost la fel
am prins 36 de grade C. pe aeroportul din Bucuresti
la Viena a plouat o zi, doar o zi
cind am dansat vals pe malul Dunarii
am trecut in cealalta jumatate… fara puncte fara virgule
uite asa ca o lebada grasa
nu stiu de ce m-am zbatut atat
levana
la multi ani 🙂
uite acum ma scol devreme fara putere
parca nu ma asteapta nimeni nicaieri
acum la jumatate de viatza
ad meea ve esrim
plec sa ma intorc
se apropie iunie zodia de rac
când lucurile se vor aşeza altfel
din românia sunt deja pensionară
am fost acolo dosarul s-a aprobat
am trecut peste casele tale moi
cu un regret în suflet
voi repeta acest gest
privind prin hublou în curând
uite a mai trecut un timp delimitat de astre
fara secole, calendare, vice-versa literelor in ebraica
lucrurile s-au aranjat sunt pensionara u.s. si ca inginera, ceva marunti pentru nepoti si mai am 7 ani pina o sa-mi treaca serviciu de inginera
dar nu ajung
daca as avea putina putere
dar totul s-a risipit bunovaintza a luat sfirsit
hag pesach sameach, paste fericit alaturi de prieteni si poezie
levana
shana tova
UN AN NOU BUN, 5772, SANA TOVA!
Dupa ce am cutreierat in lung si-n lat vreo 2 luni, m-am indragostit definitiv de Israel. Din pacate, n-am nicio „scama” de evreica-n sange, deci nu pot sa-l revad decat ca turista.Imi doresc asta…
a ajuns
si voua cele bune
hag sameah
…superba tzara!!!! am stat 3 si ceva acolo…o mare parte din mine a ramas pe acele pamanturi ptr totdeauna…daca nu ar fi fost unele „bariere” as fi ramas din toata inima:)….oare ce mai face fata pe care o iubeam pe ascuns,Orit din Hertzlia???…de cate ori vad si aud ceva de Israel ma cuprinde melacolia…
nu inca
ai si vreun post scris despre israel?
nu, pentru ca nu am ajuns pe acolo.
hey i LOVE israel! ceva din kibbutz ketura n’ai?
Muntele meu, Carmel:(
Salutari !
levana
http://wxwx.wordpress.com
🙂
7 ashkelon, 10 tel aviv, 11 un muzeu de arta la nod de tel aviv
restul ierusalim orasul vechi
De unde e fîecare?
mi-am dat seama:)
Am facut aliyah acu 3 ani, deci m-am mutat DE TOT aici, in Israel 🙂
alea sunt facute cu un minolta 7xi, obiectiv sigma 100-300.
superbe poze, f reusite ce tip de aparat aveai?
ma bucur:-) ce faci acolo?
calde salutari, tot din Israel!
fostul tau colaborator la PC Magazine, Emanuel Baruch
Bine te-am gasit omule 🙂