69 de gânduri despre „israelul meu”

  1. sarbatorile noastre au trecut ale tale incep…
    urarile nu au venit
    uitarea s-a instalat
    sau poate vrei cavod de batrinete
    sau de politete…
    dar important e tradafirul…

  2. ploua urât la Haifa/nu poți ieși din casă/umezeala te desfigurează/precum un om dezarticulat/culoarea roz nu mai există/doar cenușiul umilinței/răstălmăcesc natura/doar verdele va veni cel puțin un timp/ e nevoie de verde/de curcubeu/de zâmbet/nimic despre ură
    bianca

  6. Hanucah SAMEACH!
    ____________

    Magdalena Brătescu-Impresii de lectură

    Proza Biancăi Marcovici, „Rebela din Haifa”

    EDITURA A.G. ISRAEL, NOEMBRIE, 2014

    M-am întrebat adesea cum reuşeşte un poet să sintetizeze în câteva rânduri o atmosferă evocatoare, o stare de spirit, o confesiune, o idee politică, o ideologie chiar. De curând am fost întrebată de un poet, cum am răbdare să scriu romane de 450 de pagini? Oare un autor se îndreaptă spre poezie datorită capacităţii sale de sintetizare? Iar atunci când aceasta devine prea strâmtă, îl ghidează pe poet înspre proză?

    E firesc ca de la o anumită vârstă, un slujitor devotat al condeiului să simtă nevoia abordării memorialisticii pentru a-şi înregistra experienţe proprii, acţiuni trăite, întâmplări la care a fost martor al timpului său, precum şi experienţele altora, cu a căror viaţă a avut tangenţe.

    În recenta sa carte, Bianca Marcovici, poetă par excellence şi care declară, citez „referitor la poezie cred că pot dovedi că am sânge albastru”, îşi scrie memoriile, îmbinând plăcerea de a povesti cu nevoia de a-şi aminti faptele relatate, arta cu documentul, trecutul cu prezentul, nerespectând cronologia, literatura cu istoria şi sugerându-ne în acelaşi timp filozofia sa de viaţă. Volumul său excelează şi prin tehnica portretului şi a personajului literar, vezi capitolele consacrate mătuşilor Rica şi Rozica sau restului familiei apropiate.

    Pe tot parcursul scriiturii sale, Bianca Marcovici îşi păstrează vâna poetică şi ochiul de observator înnăscut, revelând o proză imagistic-lirică şi cochetând cu reportajul literar, păstrându-şi bivalenţa de evreică din România şi de israeliană, îndrăgostită de cernoziomul negru ca şi de pământul roşu, deşertic, bivalenţa sufletului de poetă-prozatoare, creatoare de imagini cinematografice inedite şi cutremurător de adevărate. În acest sens este grăitoare imaginea obsedantă a ascensorului, din unghiul claustrofobiei personale, dar şi a israelienilor închişi într-o ţărişoară „astfel aşezată pe malul Mediteranei încât din fiecare punct situat în interiorul ei poţi ajunge într-o jumătate de oră fie la mare, fie într-un prizonierat arab”- citat preluat de autoare din Efraim Kishon. Ascensorul suspendat undeva, sau coborând în cădere liberă, devine un simbol al unei stări de spirit a omului şi a artistului trăitor în condiţiile vitrege ale muncii, războiului, a unei mentalităţii total diferite de cea românească.

    Proza Biancăi Marcovici trece cu discreţie la persoana a treia, atunci când e vorba de succesele autoarei din tinereţe şi până în prezent, şi revine la persoana întâia, cu durere dozată, pentru tristele amintiri rămase neîncapsulate din copilărie. Dar cu umor şi autoironie: „Ai sufletul cald până la punctul de fierbere. Să-ţi stingi sufletul singur e o problemă. Îţi faci autocritica şi o iei de la capăt. De Yom Kipur îţi ceri iertare. Scuzele sunt primite întotdeauna aici şi pretutindeni, ca şi cele ale lui Barak sau Bill Clinton. Îţi ceri scuze si gata. Poţi s-o iei de la capăt. Apoi, la anu’ îţi ceri din nou iertare. Poţi chiar şi să furi. Important e să-ţi ceri iertare”.

    Există o tendinţă a autorilor consacraţi, remarcabilă pentru posteritate, de a se dezgoli, de a se arăta cititorului direct, de a-i spune adevăruri despre sine, pentru a comunica direct, şocant, palpitant. Aflăm astfel că Bianca e inginer constructor, că şi-a publicat prima plachetă de versuri în 1985 în urma unui concurs, că a scris circa 28 de volume, că a studiat vioara, că a fost în turneu cu orchestra Comunităţii din Iaşi în Europa şi America şi că trăieşte în Israel de numai 23 de ani.

    Cititorul atent poate desprinde adevărate lecţii de viaţă din experienţa autoarei, pronunţate fie ca sentinţă, fie ca morală desprinsă dintr-o povestire în cadru: „La pensie îţi găseşti vocaţii noi- te apuci de scris” „dacă eşti bun, imediat te apucă unul de haine şi te trage în jos”, „ vârsta critică e orice vârstă la care lucrurile nu mai merg”, „fără scene obscene, nimic nu e vandabil”. „fiecare are steaua lui mai mică sau mai mare. Şi criminalii mor şi au steaua lor căzătoare” „Catastrofele noastre au fost fără lavă… provocate de oameni. Oare erau oameni?”.

    Bianca se dezvăluie ca o persoană independentă, pe poziţii ferme, cu iubiri constante, care a ştiut să refuze, iar „poemul minciunii încă nu l-a scris”… În Israel, ea a reînceput să creadă în oameni şi în ea însăşi. Creatoarea rămâne, spre cinstea ei, la nivelul îndoielilor şi al modestiei. „Devenisem pesimistă în ultima vreme”, scrie ea, „gândind că tot ce am scris va ajunge undeva între gunoi şi biblioteci”, când deodată a constatat că o nepoată i-a citit poeziile şi i-a spus exact care i-au plăcut mai mult fără să se uite la cuprins!

    Descoperim în „rebela din Haifa” o persoană sensibilă şi emotivă, care „a încercat mereu să se ataşeze de oameni, dar rezultatul nu a fost cel scontat sau aparent dorit”. „E timpul să mă judec mai puţin” concluzionează ea „ să iau lucrurile aşa cum sunt, să nu mă simt mereu trădată de un amic sau altul, sau de împrejurările vieţii care te pune mereu cu botul pe labe”.

    „Rebela din Haifa” e o carte care îţi menţine treaz interesul şi în care te recunoşti cu regrete, nostalgii, amintiri, atât ca evreu din fosta Românie comunistă, cât şi ca israelian pe deoparte liber şi mândru, pe de alta, zguduit de frământările realităţilor prezentului.

  8. 03/11/2014
    MAZAL-tov! ad meea ve esrim si ceva
    E VREMEA SA RESPECTI O PENSIONARA CU 7 NEPOTI
    SA-I SCRII SCRISORI aspre, CALCUL INFINITEZIMAL IN POEZIE
    SI DESPRE GARGARA DE LA ALEGERI
    EU AM ALES PE TROTUAR
    ERAU MULTE PIETRNICELE SI VISURI
    CALCATE IN PICIOARE
    DOAR BORDURA MARGINEA TOTUL
    LA CE BUN SA FIE TOTUL MARGINIT
    SI STATISTIC.la ce bun e sa fii impartial ca tot omu
    sa votam absentza
    BI

  10. dupa 50 de zile de razboi in care ai ramas inflexibilul poet
    jumatate de zeu,
    iti amintesc ca cealalta jumatate e pe undeva
    la noi…

    shana tova

  11. *
    eu sunt coada Cometei

    unii aşteaptă să întunec luna

    alţii ne mai dau un semn

    de catastrofe

    vor toţi să ne punem cenuşă în cap

    ne deconectează de la reţelele mai puţin electrice

    fără un avertisment

    fără să le pese decât de şpagata lor pe două continente

    coada Cometei mele e curbura spaţiului

    prinde-mă

    e ultima noastră şansă

    bianca
    marcovici

  13. nu mai scriu ceva s-a epuizat…odata ai fost determinantul poeziei un fel de matrice bizara, o ridicare la putere poate un radica un ochi
    bi

  14. pesach sameach!
    –––
    actualizarea programelor de computer
    veştile monopolizează presa, virtualul
    manipulează, trebuie
    să citeşti printre rânduri,
    să descifrezi viaţa celebrităţilor
    părtaşe la dispute inutile,
    parcă am trăi o veşnicie
    în clubul victoriilor mici,
    şi am avea timp să luăm cu noi dincolo:
    cărţile, fotografiile vechi, decoraţiile
    dăruite nepoţilor,
    inchiziţia simţurilor, curcubeul născut din noi,
    climatizarea bonomă a barcarolei.
    Sfârşit de an început de An nou
    Pacea capătă curbura spaţiului
    Pe luna craterele se adâncesc.
    BIANCA MARCOVICI

  17. si tie numai bine in 2014
    eu mai am putin pina la pensie, sfirsitul lui iunie,
    si tai zilele ca la inchisoare…
    bi

  19. Iar imbatrinim cu un an…
    iar numaram cuvintele
    care ne-au ramas
    iar bilantzul parca spune ceva
    dar…

  22. גמר חתימה טובה ושנה טובה 5774
    ביאנקה

  23. inca o saptamina si delu iese la pensie
    cica va incepe o noua viatza
    poate si eu continund sa lucrez
    silabele mele au ajus la tine vopsite in rosu
    daca vopsim cuvintele arata mai bine
    nimic nu se incheie totul se termina brusc
    dependent de un cartis magnetic
    care nu mai functioneaza de miine…pentru el

    cineva iti sterge viatza locul
    pozele
    ramine un loc unde imediat vine altcineva
    cu nepasarea omul tinar
    cu chef de lucru
    levana

  25. Poezia se autodistruge
    ea opreşte inima.
    este un fel de sfidare a minţii,
    sa te recunoşti, deopotrivă.
    reconstitui sublimul
    nobleţea, apa, implozia,
    pământul, foamea în sine,
    foamea de a cunoaşte, puritatea,
    coloană vertebrală a poemului,

    Trişez în poem, e dreptul meu
    de a improviza stolul de păsări,
    Bach sau Rachmaninov, Brahms,
    Paganini sau totul… dragostea,
    lumina nichitiană,

    dezastrul din noi şi, mai ales
    cel de lângă noi,.
    secunda filmată
    e un truc firav, vulnerabil
    dar îmi aparţine.

    E mormântul care mi-l construiesc
    cu mâna mea, din liane şi fir
    de lumină, din mesteceni
    străjuindu-mă pasiv.

    Nu cred în moarte ci,
    mai curând
    în dispariţia fizică,
    în viaţă fiind şi totuşi…
    partida de şah

    remiză

    bianca marcovici
    ”’
    a ajus cartea mea?

  26. vad ca vorbesc singura cu mine
    ma distreaza sa-mi vad semenle trecute
    intotdeauna uit ce am scris ieri sau alaltaieri
    daca eram bosumflata sau binedispusa
    pe la noi trece repede timpul
    am fost pina in nordul italiei
    au fost 36 de grade Celsius
    deci m-am bucurat ca m-am intors in Israelul meu
    parca-i mai suportabi
    am-din nou-o carticica mica
    n-am adresa ta
    n-am notat-o
    sau poate esti cu cortul
    in valea luminii?
    levana
    bianca

  27. ai ramas in urma eu ti-am luat-o inainte
    am trecut de jumatate de viatza de solstitiu
    si tu nu ai observat
    te privesti in oglinda
    te scobesti in dinti
    iti faci plinul , gargara…
    si dormi pe burta
    vezi uneori lacul la garda m-a stapinit
    iar alterori kineretul
    si in cele din urma mormintul lui tata din pacurar
    vezi nu-ti trebuie decit un buton sa te simti sef
    dar eu prefer sa-l predau nepotilor
    pina nu ies scintei din cer

  31. 13

    căutându-ne pulsul
    busola ne direcţionează
    vărsăm blidul speranţei
    chipurile nu e drum de întoarcere
    trioletul se desface pe portativ
    răsul penibil al Morţii nu-mi mai dă fiori,
    singurul lucru care mă mai atrage
    e plimbarea de dimineaţă pe faleză
    unde privesc pantofii uitaţi pe plajă…
    sinucigaşii apar mai târziu cu numele afişat
    la ştirile din presa ebraică-
    fac legătura cu papucii uitaţi pe plajă…

    erau şi nişte ciorapi albi care atârnau molatic,
    în pantofi…nici un nume.
    in noul an urmele se vor sterge
    bianca

  33. zapada caldă îmi acoperă pleoapele
    şi fruntea
    doar saniuţa din închipuire
    şi dealul mătăsos

    coborând la vale
    coborând la vale

    când am avut doar „7 ani de-acasă”!
    alunecând în timp
    mai caut prietenii de demult
    mereu mereu
    şi nu-s
    şi nu-s,
    troienele-mi închid văzul
    din ochiul cuvântului
    dar, de Hanuca se vor aprinde
    luminile, în fiecare zi una…
    pentru noi toţi.
    doar pudra de pe prăjituri
    ne va aminti de zapadă

    Hanuca Sameach!
    sarbatoarea incepe pe 8 …
    lev

  37. n-ai cum

    atâtea femei

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de bianca marcovici [Levana ]

    2006-04-28 | |

    n-ai cum să iubeşti atâtea femei şi să a le uiţi apoi

    înlocuindu-le fără să vrei

    n-ai cum să te recunoşti decât în faţa ei

    ea care nu e sau ba e…… ultima

    rupându-ţi fiinţa în mii de bucăţi

    citind chiromanţia tălpii

    n-ajută decât să te bei…

    august, 2003
    bianca marcovici

    p..s.
    LA MULTI ANI!
    LEV

  42. cald cald fierbinte
    val de caldura insuportabil
    si la voi a fost la fel
    am prins 36 de grade C. pe aeroportul din Bucuresti
    la Viena a plouat o zi, doar o zi
    cind am dansat vals pe malul Dunarii
    am trecut in cealalta jumatate… fara puncte fara virgule
    uite asa ca o lebada grasa
    nu stiu de ce m-am zbatut atat
    levana

  44. uite acum ma scol devreme fara putere
    parca nu ma asteapta nimeni nicaieri
    acum la jumatate de viatza
    ad meea ve esrim
    plec sa ma intorc

  45. se apropie iunie zodia de rac
    când lucurile se vor aşeza altfel
    din românia sunt deja pensionară
    am fost acolo dosarul s-a aprobat
    am trecut peste casele tale moi
    cu un regret în suflet
    voi repeta acest gest
    privind prin hublou în curând

  46. uite a mai trecut un timp delimitat de astre
    fara secole, calendare, vice-versa literelor in ebraica
    lucrurile s-au aranjat sunt pensionara u.s. si ca inginera, ceva marunti pentru nepoti si mai am 7 ani pina o sa-mi treaca serviciu de inginera
    dar nu ajung
    daca as avea putina putere
    dar totul s-a risipit bunovaintza a luat sfirsit
    hag pesach sameach, paste fericit alaturi de prieteni si poezie
    levana

  49. Dupa ce am cutreierat in lung si-n lat vreo 2 luni, m-am indragostit definitiv de Israel. Din pacate, n-am nicio „scama” de evreica-n sange, deci nu pot sa-l revad decat ca turista.Imi doresc asta…

  52. …superba tzara!!!! am stat 3 si ceva acolo…o mare parte din mine a ramas pe acele pamanturi ptr totdeauna…daca nu ar fi fost unele „bariere” as fi ramas din toata inima:)….oare ce mai face fata pe care o iubeam pe ascuns,Orit din Hertzlia???…de cate ori vad si aud ceva de Israel ma cuprinde melacolia…

  62. Am facut aliyah acu 3 ani, deci m-am mutat DE TOT aici, in Israel 🙂

  63. Pingback: Israelul lui Dan Iancu | Umblărici.ro

  67. calde salutari, tot din Israel!

    fostul tau colaborator la PC Magazine, Emanuel Baruch

  69. Pingback: israel 60 « Geaba, Uhitto! Blogdaproste…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.