iaca o margine uitându-se la apa ce trece și-mi ia câte o fâșie, lăsând libere rădăcinile ierburilor, aproape negre, pe care le port de când nu mi-a mai ajuns ajunsul acela repetitiv. mă făcusem ca un porc (nu că acum aș fi altfel) și durerea de a scrie doar în cap se făcuse un soi de vierme gras ce-mi rodea ajungerea transformând-o-ntr-un gol nemernic unde bifam că trăiesc, muncesc și-nțepenesc.
însumi sunt un obiect întâmplător, subteran și rareori ivit printre trotuarele patriei, astfel încât primăria cosește fânul dintre borduri sau orduri cam de două ori pe sezon, iar cărări nu se fac. altfel ninge sau e o ceață măreață. aș spune mătreață.
desigur că produc interacțiuni așteptabile (uneori acceptabile-insațiabile), definite deja în zicale, urale regulamentare de ordonare interioară-balneară, palme-ncasate, bunul zimț, iubirea aproapelui de sine (e o datorie să-ți adori dujmanii), munții carpațiceinepătați, labiile fetelor în floare, hârșâitul cuțitelor unul de altul precum mâna-mi pe coapsa-ți ușor transpirată, aroma primei țigări, hihihicaiimei, dimineața-n prăvălii înecate de soare și date cu unsoare sclipitoare, praf, mișcarea lentă a halatelor albe, ce-și dorește domnul?, afișe electorale, roțile pentru barbutul de lângă cinematograf, notele de la examenele din toamnă, inconștienta bucurie de a-ți fi. lista e uneori mai lungă, alteori o arunc. mozaic… esențial!
și iată-mă! sunt EU cel din celălalt capăt al țintei[1], acolo unde vezi glonțul[2] cum iese zdrelit[3] de tabla însemnată cu cercuri roșii, aproape negre (integre).
[1] Georg Wilhelm Friedrich Hegel – über Mehrdeutigkeit, ZusammenBlatt, mai 1777
[2] Să-ți ascunzi fericirea după un zid de chicoteli și smiley-uri, mi-a spus psihologul înainte de a-mi da drumul pe stradă. Orașul mă speria și nu traversam decât aproape de roșu când alergam să prind trotuarul de vis-a-vis. Mult mai târziu ai dat peste mine într-un magazin cu animale de casă, canistre de benzină și automutilați sârguincioşi. Mi-ai spus atunci multe și eu am înălțat un zid cu frici și cartofi prăjiți.
[3] Pe ușa de la intrare voi pune o etichetă dintr-o bandă verde-irlandez pe care să scrie „răgușitu’” și o să las fumatul, o să mă apuc de toate dietele din lume astfel încât să trec prin găurile tuturor acelor și voi merge la sală să-mi fac pătrățele. voi merge la chirurgul neuroplastic ca să scap de fimoză și de privirea ta verde cenușiu ce nu mă mai lasă și devin mai bolnav pe zi ce trece.
Așa mi-am zis de când cu gripa asta care se-agață de carnea-mi coclită, de respirația din ce în ce mai puțină și de scrisurile mele comedifiante.
geaba, uhitto... blogdaproste... 
mersi
Necruțător de tandru!