5 motive pentru care îmi place să fiu scriitor.

iacă răspunsurile mele, mugur:

ca să am un preambul nenumerotat îmi aduc aminte de un ritual de apropiere cînd personajul principal își lua carotida la ascuțit în primul rînd al celebrului roman fluviu, care s-a terminat fără punct sau vreun alt semn de recunoaștere adăugat de vreo editură anume. de altfel nici nu a mai fost tipărit și a fost uitat. și el. și autorul. și băcanul. și gheața pe care o luam de la colț, că pînă ajungeam cu ea acasă să o pun în răcitor era juma moartă și lungă. chiar foarte lungă.

1. de ce cinci? de ce nu cincisutecincizecișicinci? de ce vorbești de lingură, cînd e vorba de trecut strada în pantaloni armani și pălărie de paie? de ce?

2. într-o zi am scris ceva cu rimă și ritm de care nu vreau să-mi aduc aminte. ați văzut meciul de ieri? nu? păcat.

3. serios acum. cineva mi-a spus că am un talent și dacă nu-l folosesc e păcat și cum eu nu sunt un păcătos, ci doar ateu, am ajuns la concluzia că voi divorța și voi pleca. oricum urăsc ”și”-urile.

4. de-abia acum am citit toate răspunsurile lui mugur, deci primul meu răspuns e nul. se taie. se taie? de ce? c-așa vreau eu. cine e ”eu”? ete na acum.

5.  cică patru. mugur e legat de cifre pentru că nu pricepe numerele. mie doar îmi plac. mai mult decît ”și”-urile. ”dați-mi o cifră” spune românul. răspunsul e un număr. dați-mi o literă. veți spune a sau m, dar nu veți veni cu dex-ul la mine. mai am exemple stupefiante despre ce înțelegem prin vorbire cuvinte litere expresii cifre poziții materii și… iar și?

p.s. ce-i aia român? aia n-am ales. nici să uit nu pot. e în loc de primul. de întîiul…

• art