poemul orașului tîrziu (fdvf)

împînzițisar ochii să nu mai vezi nici ce bagi în gură! 
înmuiațisar coaiele alea stafidite!
înmuiațisar pula, nenorocitule, s-o-ndeși ca pe sarmale!
i-a strigat fără diacritice, fără cratime și cu î din i baba sofica de sub mustăcioara ei ca o umbră a degetului celui de sus, iar stropii de flegmă-i țîșneau din gura-i precum o arteziană aurie în amurgul de mai înstrălucindu-l pe bietul chelner ce nu mai voia să-i aducă băutură pe datorie la terasa cartierului unde noi ne făleam.

rămăsesem cu toții bujbe, ca să spun așa, iar patronul în geaca de piele bleumarin ieșise valvîrtej din tăcerea adîncă ca dintr-o cursă de urși polari.

zidurile curgeau a portocaliu și a vodcă ieftină la litru, iar perechile proaspete se plimbau alene prin parcul cu lac de adormit copii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s