Despre iubire

Sună telefonul.
– Da.
– Piciule?
– Nu-s eu. E fantoma lu’ tata lu’ Hamlet.
– Ce cult ești. Pfff…
– Tu m-ai sunat să-mi verifici cultura sau de ce anume?
– Ești acru?
– Nu.
– Te-ai sculat cu fața la cearșaf?
– Nu. Ca de obicei, pe-o parte.
– Băi, Piciule, faci mișto de mine?
– Cum aș îndrăzni?
– Ai curaj.
– Nici gînd.
– Încetează.
– Încetez
Pauză. Aud un oftat greu. S-a enervat.
– Bun. Să lăsăm prostiile.
– Să le lăsăm…
– Gata, urlă ea. Tac. Piciule, astă seară nu vin la tine că mă duc la mama să stăm de vorbă. E cam supărată și nu știu de ce.
– Îmi pare rău.
– Asta e. Tu ce-o să faci?
– Poate scriu. Poate citesc. Nu știu. Aveam alte planuri, dar…
– Mrrr…
– Nu e vreun apropo. Îți spuneam serios.
– Cu tine nu știe omul cînd poate fi serios au ba.
– Dar femeia?
Trosc telefonul. Am cam întins coarda. E încordată și glumele mele nu-i fac bine. Presupun că e destul de grav, dacă s-a enervat așa. Ia să sun eu.
– Alo?
– Te-ai suparat, Ata?
– Bă, Piciule, tu ai tactul unui elefant într-o portelănie.
– Ce-ai aia?
– Ooof. Nici nu-ți trece prin minte ce e în mine acum și continui cu glumele tale tîmpite.
– Vrei să vin cu tine?
– Ești prost. Cum crezi că o să vorbească maică-mea de față cu tine? Nici nu știu despre ce e vorba și eu să vin cu glumețul meu de doi bani. Nu te-a invitat, ai înțeles?
Îmi vine în cap o altă prostie, dar mă abțin.
– Vroiam să te sprijin.
– Mersi, scumpule!
– Cu plăcere…
– Of. Închid că mă enervezi la culme!
Și închide. Nu mai sun pentru că fierbe deja. Maică-sa, o femeie micuță, slabă, la vreo șaizeci de ani, e timidă și greu scoți ceva de la ea. O mai sun o dată.
– Alo. Vocea e tremurată. Presupun că plînge.
– Te iubesc.
Izbucnește în hohote.
– Știu, Piciule. Eu sunt cu curu-n sus că habar n-am despre ce e vorba și asta nu spune nimic. Of.
– Ata, calmează-te, că nu rezolvi nimic așa.
– Știu, știu, știu… Dar nu mă pot abține.
– Ok. Plîngi acum, dar spală-te pe ochi cu apă rece ca să nu bocești și la ea.
– Bine, îmi spune moale.
– Cînd ajungi acasă sună-mă sau, mai bine, vino încoace.
– Nu știu. Cred că o să dorm la ea.
– Și eu cum aflu despre ce e vorba? Asta ca să dorm cît de cît la noapte.
– Habar n-am. Poate ies și te sun de la un telefon public.
– Poate…

• art
• cu sfîrcurile tari ca dropsurile
• despre iubire