cînd toate

sunt la locul lor dijmuind lumina firavă din sufragerie iar discuțiile arată ca o mare liniștită de pe vremea lui platon geometria e singura mea grijă

cu ea îmi acopăr drumurile care trebuie să fie perpendiculare paralele doar cu ale altora pe care nu vreau să-i numesc în vreo iotă din textele mele ambițioase despre cum se dau sâmburii spre a crește apoi iar corpul meu știe singur cum mi-e mai bine

dar cînd unele

mă uită simulând libertatea de expresie a devenirii

ah

haosul

încep revoluțiile
dragostea se destramă brusc de parcă când spui cuiva că i-ai lipsit o viață e un fel de a înșira cuvinte aiurea iar presupusa dorință de a fi împreună e un bullshit greoi neaprobat de psihiatrul angajat de comunitate

mă rog

cel mai adesea lumina nu mai vine drept ci e o întoarsă calea spre a totuși vedea

• art
• despre însumi