Nu pot să dorm. Autobuzul e plin. Cîțiva stau în picioare pe culoarul îngust dintre scaune. Mă gîndesc că sunt în bancul ăla stupid cu „mai bine tînăr, sănătos și cu bani decît bătrîn, bolnav și sărac!” Definitiv tîmpit. Mai e și Gigi cu Marina. Dacă e să-i compar cu Manole și Ana e vorba de cerul și pămîntul, deși Gigi mi-a fost coleg de bancă în liceu și măcar teoretic îl știu de cel mai lung timp. Sau nu-l știu de cel mai lung timp. E omul cu surprizele. Însăși Marina a fost o surpriză. Urîtă. Urîtă rău. Cîteodată haioasă. Alteori nocivă, dar pot s-o înțeleg. Așa cum e, nu prea are șanse. Gigi nu e chiar de lepădat, mai are și un apartament pe un bulevard, relativ în centru. Deci după toate rețetele e chiar o partidă. Partida de sex de la șase și jumătate. Titlu de carte. Așa e el. Ticăit, programat, nu ți-ar deschide ușa dacă nu ești programat la întîlnire cu el. Nu există să treci aiurea pe la el pe-acasă. Mă rog. Treaba lui. Poate de aia nu are prieteni. Poate de aia nu are nevoie de prieteni. De scris scrie și el. Mie îmi place cum o face. E singurul lucru care-mi place la el. Îmi place fără drept de apel. În rest vorba ceea „toți au defecte!” Toți. Mai e o discuție despre tipul de defecte, dar deja e o discuție plicticoasă. Ce poți să faci într-o rată care de-abia merge și tu nu poți dormi? Nimic.
*
Lumea autobuzului din zori e a locului. Puțini, adică eu, suntem de pe alte coclauri și venim la-nceput de iunie să stea la plajă și mai iau și rata. În rest oameni care merg la muncă de colo colo pe un litoral care acum se trezește. Nu chiar acum, unii se duc la culcare, dar nu mai e mult pînă la amatorii de ultraviolete și alte prăpăstii. Eu nici nu știu pentru ce am venit. Bun, e întîlnirea cu marea. Ok, am bifat-o. Apoi e un grup de haioși care m-așteaptă. Ei or să aibă grijă să fiu tîrît zilnic pe plajă. Mie în afară de băile zilnice, statul la soare îmi repugnă. Mai ales prăjitul cu tot ce înseamnă el inclusiv cu tonele de piele descuamată. Ok, voi vedea cum mă fofilez. Nevasta lui Manole, Ana, auzi ce potriveală, e încăpățînată rău, rău de tot. Mă ceartă, mă alintă, mă pedepsește parcă aș fi un copil mic. Parcă aș fi de fapt copilul lor. Manole rîde moale de cîte ori Ana se-nfurie și-l ia de martor. Îmi face cu ochiul și-i dă dreptate, chit că n-are. Și n-are. Eu le spun că ei fac antrenamente pentru cînd or avea copii. Le spun să facă odată ca să scap. El rîde și mai tare și-mi spune că nu o să scap vreodată. „Ce i-a încăput Anei în ghiare, nu mai scapă!” zice de fiecare dată serios, după care zîmbește. Se vede că se iubesc. Ea mai serioasă, nu are tandrețuri decît pe ascuns, furișat și se-nroșește toată dacă e surprinsă. Atunci parcă de enervează și-ncepe să urle din te miri ce. După ce țipă la cel care a prins-o cu tandrețea-n public spune inevitabil: „și mai uită-te și la tine cum ești, nu numai la alții!” Manole e darnic cu iubirea, e cu ochii numai după Ana și asta după cinci ani de căsnicie. Poți să-i fluturi și-un tramvai, nu-l interesează, nu se uită, nu-i scapă o privire, chiar dacă ea nu este prin preajmă. E mort după ea. Cînd ea apare e ca-n poezia cu „soarele răsare”, fața i se luminează și știi că zîmbește orice-ar fi. Asta căsnicie, zic eu. Stație. Se urcă un om pe la patrujde ani și două femei ceva mai tinere, dar muncite. După cum sunt îmbrăcați trebuie să fie angajații vreunui hotel din Mamaia nord. Aștia din Eforie, merg cu bicicleta destul de mulți. Să-ncerc să adorm un pic.
geaba, uhitto... blogdaproste... 